catina“Are imunitatea scăzută” – este replica mamelor în cazul unor infecţii respiratorii repetate ale copiilor, iar de cele mai multe ori se mulţumesc cu administrarea unor medicamente, antibiotice sau siropuri chimice miraculoase care aparent rezolvă problema.
Această abordare rapidă şi la îndemână tratează efectul şi nu cauza imunităţii scăzute şi în general a bolilor.

Cauzele sistemului imunitar slăbit sunt multiple, dar o cauză principală este alimentaţia modernă defectuoasă, lipsită de micro şi macronutrienţii necesari unui organism în plină creştere şi dezvoltare.

Un stil de viaţă sănătos cu o alimentaţie corectă, un regim de odihnă alternat cu activităţi sportive, plimbări în aer liber, dar şi un climat familial armonios şi lipsit de stres stau la bază unui organism sănătos, cu îmbolnăviri rare, uşoare şi scurte cu vindecare rapidă.

În perioadele reci ale anului, cu schimbări bruşte de temperatură, la începutul primăverii când sistemul imunitar este slabit, iar carenţa de vitamine este mai accentuată, la intrarea în colectivitatea putem ajuta organismul cu remedii naturale.

Remediile pe care le folosim noi în consolidarea imunităţii sunt: siropul de cătină cu miere, propolisul şi polenul. De fiecare dată şi-au făcut efectul şi ne-au ajutat să rezistăm bolilor.

Siropul de cătină îl facem în casă, iar fetiţă noastră îl adoră.

Modul de preparare este uşor şi migălos în acelaşi timp dar merită!

Avem nevoie de:
cătină proaspătă
miere ecologică
storcător de roşii
borcane sau sticluţe pentru depozitare

Cătina se spală bine în apă rece. Eu folosesc o maşină de tocat care are şi funcţia de storcător de roşii pentru a extrage sucul. Pun fructele de cătină în maşină şi astfel începe procesul. În bolul în care se scurge sucul de cătină pun o sită care împiedică să treacă seminţele şi coaja.
Extractul obţinut îl îndulcesc cu miere ecologică în proporţie de 1:1.
Torn siropul de cătină în borcanele sterilizate, le închid ermetic cu capac şi le păstrez în frigider.
Îl administrăm dimineaţă pe stomacul gol, înainte de micul dejun: într-un pahar pun 2-3 lingurițe de sirop de cătină pe care le diluez cu apă plată.

Pentru a amesteca se folosesc ustensile de lemn, sticlă sau plastic, evitand astfel oxidarea.

Iată câteva dintre proprietăţile curative ale cătinei şi beneficiile aduse de consumul ei:
– concentrat de substanțe bioactive
– conţinut ridicat de vitamine, minerale și acizi organici, extrem de importante pentru prevenirea și tratarea multor boli.
– siropul de cătină este o sursă bogată de vitamina C și E – puternici antioxidanți naturali, caroten – provitamina A, dar și vitaminele B1, B2, acid folic, K, E, multe flavonoide, licopen, fier, mangan, bor, potasiu
– stimulează digestia, crește secreția de enzime digestive și biliare
– crește rezistența organismului la infecții
– are efect biostimulator

P.S. O altă metodă de a ne bucura de beneficiile cătinei este folosirea fructelor de cătină întregi: într-un borcan se pun 3 părți cătină, 1 parte miere, se lasă la macerat în frigider cam o săptămână. Adulții pot consuma fructele de cătină ca atare, pentru copii însă se pun în blender 1-2 linguri de cătină cu miere, se adaugă apă, se mixează apoi se strecoară lichidul de semințe și coajă.

 

Sursa articol: www.gradinitadeacasa.ro

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Nutriție și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top