Cunoscută ca un remediu bun la toate, argila are efect remineralizant, detoxifiant, dezinfectant, cicatrizant şi antiseptic, fiind de ajutor în caz de numeroase afecţiuni, de la boli gastrice până la probleme de piele.

I se mai spune „pământul care vindecă“, datorită calităţilor terapeutice valoroase pe care le are asupra organismului. şi poate fi folosit pe cale orală sau în aplicații locale. În terapiile alternative sunt utilizate mai des 3 tipuri de argilă, cea albă, argila gri și argila verde, dar au proprietăți binefăcătoare şi argila galbenă și cea roşie.

Înainte de a folosi un remediu argilos, e bine să consulţi medicul, pentru că acest produs elimină substanțele toxice din organism, însă alături de ele poate îndepărta și elemente nutritive, ca fierul și zincul, favorizând, pe termen lung, apariția anemiei.

Ajută în caz de probleme gastrice

Tratamentele cu argilă neutralizează excesul de acid gastric din stomac, fiind de ajutor în gastrită sau ulcer. Amestecă 2 lingurițe cu argilă și 100 ml apă plată, lasă să stea câteva ore și apoi filtrează conținutul. Înainte de masă, ia câte 1 linguriță de lichid limpede cu un pahar de apă.

Atenție!

Dacă suferi din pricina constipaţiei sau a unor probleme intestinale, nu e indicat consumul argilei decât cu acordul medicului. De asemenea, cura cu argilă e contraindicată gravidelor.

Diminuează durerile articulare

Împachetările cu nămol de argilă sunt prescrise în multe stațiuni termale, pentru a remedia problemele de la nivelul încheieturilor. Argila poate fi folosită și acasă, în tratamentul bolilor de articulaţii. Pentru a calma durerile cauzate de entorse, de exemplu, se recomandă cataplasmele calde cu argilă, direct pe piele sau pe un tifon steril, aplicate pe zona afectată şi lăsate să acţioneze aproximativ 2 ore. Dacă este vorba despre inflamaţii, ajută cataplasmele reci, care stopează procesul inflamator.

Combate toxiinfecţiile alimentare

Pentru că are proprietăţi antibiotice şi antiinflamatoare, argila este recomandată și în toxiinfecţii alimentare, fiind un remediu rapid şi eficient. Pune 1 linguriţă de argilă într-un pahar cu apă plată, sub nicio formă apă de la robinet, şi lasă amestecul până dimineaţă, la decantat. Trebuie să bei doar apa, nu şi mâlul. Indicat ar fi să urmezi acest tratament o lună, timp în care să adopţi o dietă fără grăsimi, prăjeli şi alcool.

Tratează afecțiunile cutanate

Pulberea vindecătoare este o soluție de tratament și pentru leziunile pielii. Astfel, pe zonele cu răni ușoare poţi aplica un strat subțire de argilă amestecată cu puțină apă. Tratamentul cu argilă verde este eficient pentru tenul gras și părul cu tendință de îngrășare, pentru că reduce excesul de sebum. Pentru pete și zone pe piele foarte uscate, cu arsuri, este ideală argila albă. Aceasta reface structura pielii și poate fi utilizată și în tratamentul părului tocit și devitalizat. De asemenea, argila albă este des utilizată și ca talc în pudra pentru calmarea iritațiilor de scutec ale bebelușilor.

Detoxifică organismul

Silicatul de alumină, roca sedimentară din care este compusă argila, are proprietăți absorbante – captează toxinele și le elimină –, antiseptice și cicatrizante. Astfel, argila absoarbe germenii, viermii intestinali, toxinele, radicalii liberi, pesticidele si metalele grele din intestinul gros. După ce le adună ca într-o minge, le rostogoleşte prin intestin şi le elimină spre exterior. Atât de simplă este metoda de detoxificare cu argilă!

In continuare despre cum se detoxifica organismul si cum se tine corect o cura cu argila pe clicksanatate.ro

Acest articol este proprietatea Pagina de Nutriție și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top