Fitoterapia este stiinta care se ocupa de tratamentul bolilor umane prin intermediul plantelor medicinale.

Avantajele fitoterapiei

• Accesibilitatea (plantele sunt usor de procurat si ieftine; culegerea lor din natura ajuta la armonizarea organismului, eliberarea de stres etc.);

• Actiunea blanda si lipsa efectelor adverse (cand se respecta dozele adecvate si sunt consumate conform indicatiilor sau prescriptiilor);

• Tratarea bolnavului ca un intreg (plantele au efecte fizice si psiho-emotionale si echilibreaza organismul la toate nivelele);

• Se poate folosi in paralel cu medicamentele alopate ( cu cateva mici exceptii, la care trebuie sa se tina seama de antagonismul dintre unele medicamente si unele plante);

• Se adreseaza oricarei grupe de varsta, tinand cont de actiunea specifica a plantelor si efectele lor

 

Fitoterapia diabetului zaharat

Diabetul zaharat reprezinta cea mai frecventa boala endocrina inregistrata in ultimii ani. Afectiunea este caracterizata prin valori crescute ale glucozei la nivel sangvin, asa numita hiperglicemie.

Sunt doua tipuri de diabet zaharat:

Tipul I este diabetul insulino-dependent forma cea mai grava a diabetului. El apare datorita faptului ca celulele pancreatice nu mai produc o cantitate suficienta de insulina deoarece sunt distruse, printr-o anomalie, de catre celulele imunitare. Celulele nu mai pot astfel utiliza zaharul din sange, nivelul acestuia crescand, se instaleaza hiperglicemia. Boala apare de obicei inaintea varstei de 35 de ani, mai ales intre 10 si 16 ani. Evolutia bolii este rapida si necesita injectare cu insulina.

Tipul II al diabetului este cel non-dependent de insulina. El apare datorita unei secretii insuficiente a insulinei sau datorita unei rezistente la insulina. Boala apare treptat si afecteaza persoanele de peste 40 de ani.

Simtomele diabetului:

– Sete cronica, excesiva

– Gura uscata

– Urinare frecventa

– Senzatie de foame

– Scadere inexplicabila in greutate

– Vedere incetosata

Aceasta varietate de simptome sunt datorate nivelului ridicat al glicemiei in sange.

 

Tratarea diabetului zaharat

Se recomanda regim igieno – dietetic. Este o masura importanta de tratament in toate fazele de evolutie a bolii.

Redam mai jos o imparțire a alimentelor in trei categorii (foarte utila pentru orientarea generala a bolnavului):

1. Alimente interzise: zaharul si produsele zaharoase, fructele uscate (smochine, stafide, curmale, prune), prajiturile, leguminoasele uscate, inghetate, vinul dulce, mustul, siropurile, strugurii, prunele, berea.

2. Alimente ce se pot consuma in cantitate limitata: painea, cartofii, pastele fainoase, fructele, legumele cu peste 5% glucide, laptele, iaurtul, branza de vaci.

3. Alimente ce se pot consuma fara restrictii: carnea si derivatele de carne, pestele, ouale, branzeturile, smantana, untul, uleiul, legumele cu 5% glucide.

Dupa continutul de glucide alimentele se prezinta astfel:

– Alimente cu 5% glucide: varza, conopida, stevia, andivele, ardeii grasi, vinetele, dovleceii, rosiile, castravetii, bamele, fasolea verde, ridichiile, ciupercile, pepenele verde, portocalele, mandarinele, grapefruit-urile, afinele, laptele, branza de vaci;

– Alimente cu 10% glucide: morcovii, ceapa, sfecla, telina, mazarea verde, capsunile, ciresele, merele, perele, piersicile, strugurii, nucile, alunele, mamaliga;

– Alimente cu 15% glucide: merele ionatane, caisele;

– Alimente cu 20% glucide: cartofii, fasolea uscata, bananele, prunele, pastele fainoase.

– Painea contine 50% glucide.

 

Fitoterapie

• Ceaiul din frunze de nuc – frunzele contin tanin, uleiuri volatile, principii amare, flavonoide si vitamina C. Mod de preparare: infuzie din 1-2 lingurite la 200 ml apa sau infuzie concentrata din 2-3 linguri la 200 ml apa. Se beau 2-3 cani pe zi. Ceaiul este un excelent antidiabetic, cu scaderea accentuata a glicemiei.

• Ceaiul antidiabetic – o cutie de ceai antidiabetic (se gaseste la toate magazinele naturiste) contine un amestec de frunze de nuc, frunze de dud, frunze de afin cu ramurele, teci de fasole fara seminte, iarba de menta si papadie. Este folosit ca adjuvant in tratamentul diabetului zaharat. Mod de preparare: infuzie din 2 g amestec in 250 ml apa clocotita. Se administreaza 2-3 cani pe zi, neindulcite sau indulcite cu zaharina.

• Ceaiul din frunze de afin – se prepara o infuzie 1g (1 lingurita de ceai = aproximativ 0,6g produs vegetal pentru ceai). Se adauga la o cana (200ml) cu apa clocotita. Se acopera si se lasa 10-15 min. Doza recomandata este de 1 cana de 200 ml de infuzie administrata de 2-3 ori pe zi. Ceaiul se administreaza caldut, cat mai repede posibil dupa preparare.

 

Plantele cu acțiune hipoglicemianta, care si-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului sunt:

• Radacina proaspata de brusture, in care s-a evidentiat o substanta hipoglicemianta de tipul vitaminei B2; se administreaza 3 cani pe zi, dintr-un decoct preparat din 60 g radacina proaspata la un litru de apa.

• Frunzele de afin contin mirtyllina, supranumita „insulina vegetala”. Se recomanda 2 cani pe zi, dintr-o infuzie preparata din 5 grame de frunze la o cana cu apa.

• Frunzele de nuc diminueaza glicozuria si scad setea; se administreaza ca infuzie din 20 g la un litru apa; se beau 3-4 cani pe zi.

• Frunzele de dud negru diminueaza glicemia si glicozuria. Se beau 3 cani pe zi inainte de mese, infuzie preparata din 60 g frunze la un litru de apa.

• Frunzele de anghinare se recomanda ca infuzie dintr-o lingurita de planta la o cana cu apa; se beau 2 cani pe zi.

• Frunzele de urzica se folosesc sub forma de infuzie, preparata din 60 g frunze la un litru de apa din care se beau 2 cani pe zi.

Tratarea diabetului zaharat cu ajutorul plantelor poate fi intr-adevar eficienta atat in etapele inițiale ale diabetului zaharat de tip II, cat si in forme mai complexe.

Acest articol este proprietatea Pagina de Nutriție și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top